“Sexualitatea şi frumusetea sunt adesea mijloacele pe care anumite persoane le folosesc pentru a arde etape, pentru a câştiga un post sau pentru a avea succes. Ştiu să ademenească, să provoace, să ţeasă o plasă în jurul aceluia ce poate decide o avansare sau ocuparea unui post. Dacă avansarea are loc pentru că şeful este doar vrajit ori chiar a primit ceva în schimb, nici nu mai are importanţă. Esenţială este acţiunea, realizarea dezideratului, cât şi suferinţa celor care ar fi meritat mai mult, dar nu primesc’’, precizează psihologul Constantin Cornea pentru Gândul.
De departe, societatea funcţionează pe baza instinctelor primare. “La baza organizării unei societăţi, a multinaţionalelor, clasei politice sau oricărui altă formă de asociere socială, stă “principiul haitei de lupi”.
În termeni corporatişti vorbim de lideri, formali sau informali, în termeni politici la fel. Acestă formă de haită, care are şi un nume, ne fereşte de apropierea de animale şi ne demonstrează cumva superioritatea. Esenţa rămâne însă aceeaşi, un mascul sau o femeie androgin ce conduce haita pe principiul propriilor interese sau dorinţe. Aşa se fac numirile, angajările, promovările şi în acest mod se vor petrece lucrurile cât va exista omul.
Kant spunea: “Omul, pentru a deveni om, are nevoie de educaţie!” El considera că educaţia va controla instinctele, va face din omul animal un intelectual., filosof sau înţelept. Din păcate, filosofia rămâne doar o palidă poveste sau o culegere de maxime şi cugetari ce încearcă cu disperare să minimalizeze animalul din om.
Citeşte continuarea în Gândul.